(Video) The Motans & Keed – Lilith

The Motans revine cu o noua piesa care se numeste “Lilith” in colaborare cu Keed de la Satra B.E.N.Z. Track-ul a fost compus de The Motans cu Keed, Achi, Damian Rusu, Radu Dimitriu si produsa de Vlad Lucan, (“Diggy Down” – INNA, majoritatea pieselor Guess Who).

Videoclipul piesei “Lilith” a fost filmat si regizat de Bogdan Paun si Alexandru Muresan de la NGM Creative.

“Mi s-a parut interesanta asocierea dintre o femeie si personajul mitologic “Lilith”. Lilith a fost, dupa multe mituri si legende, prima femeie a lui Adam. Si spre deosebire de Eva, Lilith a fost facuta din foc (sau din tarana dupa folclorul evreiesc) si facuta in acelasi timp, nu dupa si nu din coasta lui Adam, precum a fost Eva. Lilith e simbolul femeii care nu se supune niciodata unui barbat. E “un intreg” de la natura si nu are nevoie de cineva ca sa simta linistea. Ea nu are nevoie de liniste, ce a fost creat din foc nu e sortit sa cunoasca linistea. Scriind aceasta piesa am vrut sa descriu femeia care la prima vedere nu pare afectata de absolut nimic, in adancul sufletului insa, ravneste acea “liniste” care insa nu ii este sortita”, a declarat The Motans.

“Motanu’ a bagat piesa in masina si a zis ca are nevoie de o strofa. Conceptul piesei s-a lipit ca un magnet de partea mea artistica, m-am oferit. E un profesionist desavarsit si unul dintre putinii artisti care inteleg importanta viziunii si a conceptului in muzica. Totul a mers ca uns, sunt incantat!”, a spus Keed.

Personajul din videoclip este Laura Giurcanu, unul dintre cei mai cunoscuti vloggeri din Romania, cu peste 290 000 de abonati pe YouTube si 422 000 de followers pe Instagram. Ea a mai aparut in trecut in videoclipul lui The Weeknd, unul dintre cei mai de succes artisti ai momentului din intreaga lume. “Lilith este clipul meu favorit de pana acum. Mi-a placut echipa, toti baietii sunt extraordinar de talentati si m-a intrigat mult ideea clipului. The Motans e cu siguranta proiectul meu favorit din Romania, deci sunt mandra ca m-au ales pe mine sa aduca la viata imaginea lui “Lilith””, a declarat Laura Giurcanu.

Tot anul acesta, The Motans au lansat “Nota de plata cu INNA, single care are peste 13 milioane de vizualizari. Piesa a fost compusa de Denis Roabes (The Motans), Irina Rimes, INNA, Alexandru Cotoi, Costin Bodea, productie Alexandru Cotoi si Costin Bodea. Prima colaborare The Motans a fost cu Delia pentru piesa “Weekend”, care a cucerit radiourile si televiziunile muzicale, cu peste 21 de milioane de vizualizari. Fanii The Motans s-au putut bucura de piese precum “Versus”, “August”, “Fifty Fifty”, “Tu” si in curand, artistul va lansa albumul de debut.

sursa: www.urban.ro