Muzica reduce anxietatea și durerea

Potrivit British Journal of Surgery, muzica atenuează durerea și anxietatea simțițe înainte, după, sau chiar în timpul intervențiilor chirurugicale. Studiul a fost realizat pe 7000 de pacienți, fiind luate în considerare toate genurile muzicale.
Muzica are un efect benefic asupra oricărei persoane care a suferit sau urmează a suferi o intervenție chirurgicală. Indiferent de sexul, vârsta pacientului, sau genul muzical preferat, rezultatele studiului din British Journal of Surgery au indicat aceeași concluzie. Muzica a reușit să reducă atât anxietatea, cât și durerea, în toate situațiile probate.

Studiul a fost realizat pe 7000 de pacienți, în perioada 1980 – 2016, cifrele finale arătând astfel: pe o scară de la 1 la 100, muzica a redus anxietatea cu 21 de puncte și durerea cu 10 puncte.

În cazul anxietății, muzica a avut un efect major dacă a fost ascultată înainte de intervenția chirurgicală, iar în ce privește durerea, aceasta a fost mai puțin resimțită de pacient dacă muzica a fost ascultată după operație. S-a constatat, de asemenea, că muzica a avut un efect mai puternic dacă a fost aleasă de pacient.
În afară de preferințele muzicale personale, anumite caracteristici ale muzicii puse pacinților, precum ritmul și armonia, sau utilizarea anumitor instrumente, cum ar fi cele cu coarde, sunt și ele aspecte importante în reducerea anxietății și durerii”, notează autorul studiului din British Journal.

Este posibil ca muzica să aibă un efect placebo, se menționează în studiu, o altă explicație oferită de specialiști fiind faptul că muzica le distrage atenția pacienților, aceștia reușind să nu se mai gândească la durere. Aceste ipoteze nu reușesc să cuprindă, însă, întregul tablou, muzica reușind să reducă nivelul durerii chiar și în timpul operației, când pacientul se afla sub anestezie completă.

Autorii studiului concluzionează că aceste rezultate, cuplate cu alte studii anterioare, ar trebui să închidă dezbaterea pe tema includerii muzicii în rutina intervențiilor chirurgicale. Muzica are întotdeauna un efect benefic, așa încât ar trebui adoptată ca metodă de lucru.

“Acesta rezultate fac posibile introducerea unor instrucțiuni în implementarea unei proceduri de introducere a muzicii în rutina intervențiilor chirurgicale”, a declarat Dr. Rosalie Kühlmann, chirurg pediatru la Erasmus MC-Sophia Children’s Hospital din Olanda.
Sursa: infomusic.ro