Orașul unde soarele nu va mai răsări până în 2019. De ce?!

Duminică a fost ultima zi în care locuitorii orașul acesta au văzut Soarele. Și nu-l vor mai revedea până în data de 13 ianuarie 2019.

„Se întâmplă în fiecare an. Dacă locuiești deasupra Cercului Polar, va exista o zi în care soarele va apune și nu va mai răsări toată iarna. Vestea bună? Va răsări din nou, și apoi, pe timpul verii, nu va mai apune zile la rând”, a explicat meteorologul CNN Judson Jones.

Deși pare o ciudățenie, locuitorii orașului sunt obișnuiți să trăiască în acest fel.

În vară, rezidenții au fost răsfățați cu trei luni de lumină nonstop, însă acum, datorită poziției Soarelui, îi așteaptă întunericul.

Dar nu este singurul oraş care experimentează iarna polară, însă este primul care se va adânci în întuneric. Timp de aproximativ două luni mai mulți oameni vor locui în beznă.