Cele mai ciudate meserii din lume

Cine nu şi-ar dori să meargă la serviciu pentru a dormi câteva ore? Acest lucru este posibil la un hotel din Finlanda, unde pe lista angajaţilor se află un angajat special care are o misiune foarte importantă. Omul e plătit cu echivalentul a 2.100 de euro pentru a dormi în camerele clienţilor. El testează saltelele, face rapoarte şi se ocupă cu reînnoirea paturilor şi a lenjeriei de pe acestea. Dar asta nu e singura meserie ciudată plătită regeşte.

O vorbă din bătrâni spune ”barzei chioare, îi face Dumnezeu cuib”. Iată că în 2019, nu ai nevoie de studii superioare sau diplome în domenii de activitate complicate pentru a câştiga un salariu bun făcând ceea ce îţi place. De exemplu, mari companii producătoare de mâncare pentru animale angajează anual degustători specializaţi în ronţăirea oaselor proteice, în savurarea bobiţelor de hrană uscată şi a conservelor cu mâncare pentru câini şi pisici. Salariul porneşte de la 1.800 de dolari şi poate ajunge şi la 3.000 de dolari pe lună. Practic pentru această meserie nu este necesară diploma de facultate la angajare pentru că… importante sunt doar papilele gustative şi mirosul. Un alt exemplu de meserie ciudată este cel de ”scafandru care aduce pizza”.

Meseria unică în lume a fost creată la un hotel subacvatic din Florida. Deşi salariul nu este decât de 1.400 de dolari, bacşişurile sunt excelente. Inspectorul de mirosuri corporale este o altă meserie cu mare căutare în rândul persoanelor care au nasul fin, nu fumează, nu suferă de sinuzită şi nu au deviaţie de sept.

Mai multe companii producătoare de articole sportive, de produse pentru igiena orală şi produse cosmetice angajează cu un salariu de 2.000 de dolari pe lună oameni care să miroasă voluntarii la subraţ sau să le verifice respiraţia. Un alt obiect de studiu al anagajaţilor cu miros fin este încălţămintea uzată.

În ţările din Asia de sud-est vedetele incontestabile ale înmormântărilor sunt bocitoarele profesioniste, care fac deliciul procesiunii funerare. Astfel de bocitoare profesioniste ajung să fie plătite şi cu 100 de dolari de înmormântare în condiţiile în care salariul unui om de rând abia se apropie de 200 de dolari.

”Împingătorul în tren” este o meserie extrem de utilă la metroul din Tokyo. Slujba de ”oshiya” presupune împingerea ultimilor pasageri pentru închiderea uşilor şi e plătită destul de generos având în vedere că presupune un grad de risc şi stres ridicate. În sfera meseriilor din categoria ”slujba de vis” alături de inspector de jocuri pe calculator, telespectator profesionist şi degustător de ciocolată, experţii din domeniul consilierii pe probleme profesionale au mai bifat şi meseria de verificator de saltele.

În Finlanda, un lanţ hotelier a angajat specialişti în dormit pe saltele care verifică fiecare pat în parte şi recomandă achiziţionarea sau nu a unui anumit model de saltea în funcţie de profilul clienţilor.

O meserie bănoasă în Regatul Unit este cea de inspector de vopsea. Specialistul stă ore în şir cu ochii pe un perete vopsit cu diferite tipuri de vopseluri şi întocmeşte un raport de uscare a acestora. Slujba este plătită cu până la 3.000 de dolari pe lună şi presupune inclusiv studii de specialitate în industria petro-chimică.