Cântărețul Ștefan Petrache își sărbătorește cea de-a 70-a aniversare

Interpretul de muzică ușoară Ștefan Petrache, Artist Emerit, deținător al Ordinului Republicii, a împlinit astăzi 70 de ani, informează MOLDPRES.

S-a născut la 8 mai 1949 în satul Vânători, raionul Nisporeni. Și-a făcut studiile la Institutul de Arte ”Gavriil Musicescu” din Chișinău (1978-1983). A fost solist în Orchestra Simfonică și de Estradă a Radioteleviziunii Moldovenești (1974-1975), în formațiile vocal-instrumentale ”Orizont” (1977), ”Contemporanul” (1978-1981), director artistic și solist al formației ”Plai”(1982-1987).

Între anii 1988-1990, Ștefan Petrache a fost solist în formația de promovare a muzicii a Filarmonicii de Stat din Chișinău.

A înregistrat piesele ”De-aș avea”, ”În august”, ”Chemarea casei părintești”, ”Ce-aș fi fost”, ”Crede-mă”, ”Balada haiducească”, ”Iubește”, ”Monolog” etc.

În 1986 a fost distins cu titlul onorific Artist Emerit”, în 1993 – cu medalia ”Meritul Civic”, iar în 2014 – cu Ordinul Republicii.