Lora, captivă în Paradis de 86 de zile: „La început eram panicată, acum mă simt ca acasă”. Totul despre aventura din Bali

Se împlinesc aproape 3 luni de când Lora a plecat în Bali pentru ceea ce se voia a fi un sejur de două săptămâni cu iubitul ei. Din cauza pandemiei și a restricțiilor de circulație, a rămas blocată acolo. A trecut printr-un amalgam de emoții și stări, de la disperare, teamă și neputință până la fericire absolută. Se consideră norocoasă că și-a petrecut izolarea „în Paradis” și recunoaște că această perioadă a schimbat-o ca om.

A închiriat o vilă cu piscină
Lora a plecat în Bali pe 8 martie, cu puțin înainte de a se declara în România stare de urgență. Nebunia pandemiei a prins-o departe de țară, fără posibilitatea de a se mai putea întoarce. Au trecut 86 de zile și ea e încă în Indonezia. „Inițial, am hotărât să rămânem aici până se termină starea de urgență, numai că aceasta s-a prelungit, prin urmare ne-am prelungit și noi șederea până când se reiau zborurile. Se aude că spre sfârșitul lunii iunie putem veni acasă”, spune artista. În tot acest timp, a schimbat trei hoteluri și patru case. Ultimele două închiriate pentru câte o lună de zile, ambele cu piscină, curte, verdeață. În prima locație, Lora și iubitul ei, Ionuț Ghenu, au stat cu încă un cuplu de români. Acum s-au mutat într-o zonă mai turistică, într-o viluță cochetă în care locuiesc singuri. „Vila aceasta e la fel de frumoasă, mai mare, am verdeață mai multă, piscină mare, living în aer liber. Acum stăm singuri, ceilalți români sunt vecini cu noi. Ne-am mutat așa ca să avem mai multă intimitate, acum mă bronzez uniform dacă mă înțelegeți. Nu am exagerat cu statul la soare că nu e sănătos, dar am căpătat un bronz frumos și uniform. Contractul de închiriere expiră pe 9 iunie, apoi decidem dacă rămânem aici sau ne mutăm în altă parte. Vom mai închiria pe încă o lună sau trei săptămâni”, povestește artista.


„M-am schimbat, acum sunt cea mai bună versiune a mea”

A ajuns să cunoască foarte mulți români cu care se întâlnește frecvent, s-a împrietenit cu localnicii, zilele trec liniștit și deja a ajuns să se simtă acolo ca acasă. „Sunt foarte creativă, fac tot felul de lucruri, sunt fericită, este minunat. La început am trecut printr-un roller coaster emoțional, eram panicată că nu aveam control, nu știam ce se va întâmpla. Acum realizez că mi-a prins foarte bine obligația aceasta pe care mi-a dat-o viața, de a sta izolată într-un astfel de loc. Am avut timp să mă ocup de mine, nu mai am starea aceea negativă dată de stres și alergătura continuă. Toți cei cu care vorbesc la telefon îmi spun că acum sunt cea mai bună versiune a mea”, ne transmite Lora, de la mii de kilometri distanță.

Lora se simte în Bali ca acasă
Și în Bali, Indonezia, sunt restricții din cauza pandemiei. Multe plaje au fost închise, oamenii poartă măști de protecție chiar și pe stradă, la peste 30 de grade Celsius. În urmă cu o lună situația era mai gravă, restricțiile erau dure, în special pentru turiștii care erau priviți cu oarecare teamă de localnici. „Plajele au fost închise, iar localnicii puseseră afișe în care ne amenințau să stăm în case că sunt cu ochii pe noi. Acum, în această zonă în care sunt acum, situația e mai relaxată și se mizează pe respect și responsabilitate. Cultul măștii e important. Nu-ți face nimeni nimic dacă nu o porți, dar oamenii aceia simpli care își împreunează palmele și fac o plecăciune în fața ta impun respect prin bunătatea lor. Încep să se deschidă, încet, încet, și anumite plaje, deși nu le-am dus lipsa prea mult pentru că am piscina în curte. Mă simt în singuranță aici. Mă simt ca acasă, deși îmi lipsește familia. Cel mai dor îmi e de fratele meu, de surorile lui Ionuț, de nepoțel, de trupa mea… Îmi e dor de scenă, cu toate că aici n-am mai simțit nevoia să cânt. M-am concentrat pe alte lucruri frumoase care-mi fac bine”.

Nu regretă nicio secundă situația în care e acum. Niciodată nu ar fi visat la o vacanță „în Paradis”, care să dureze aproape 100 de zile. Și-a promis că se va întoarce acolo și că, de acum, la fiecare început de an va pleca într-o vacanță exotică pentru cel puțin 2 luni. Și-a mai promis să se bucure mai mult și de țara noastră. „Când mă întorc în România, îmi doresc să o vizitez. Poate sună ciudat, dar eu nu am văzut țara mea decât prin geamul mașinii care mă ducea la concerte sau de la balconul hotelurilor. Am făcut mii de kilometri, dar n-am văzut aproape nimic. Asta se va schimba de acum”, promite Lora.

sursa: click.ro



Leave a Reply