
Cine sunt noii actori care îi vor juca pe Harry, Hermione și Ron în seria „Harry Potter” de pe HBO
Serialul „Harry Potter”, ce va fi difuzat pe HBO, și-a dezvăluit protagoniștii. Peste 30.000 de copii au participat la audiții, însă doar trei norocoși au primit rolurile lui Harry Potter, Hermione Granger și Ron Weasley.
Dominic McLaughlin va juca rolul lui Harry Potter, Arabella Stanton o va interpreta pe Hermione Granger, iar Alastair Stout va deveni Ron Weasley. Aceștia vor fi protagoniști într-o epopee TV care se va întinde pe cel puțin un deceniu. Daniel Radcliffe, Emma Watson și Rupert Grint au făcut același lucru pentru franciza de filme „Harry Potter”.
Cei trei se pregătesc de filmările ce vor debuta în această vară la studiourile Warner Bros. Leavesden, primul sezon al serialului urmând să fie difuzat în 2026. Toți sunt relativ nou-veniți în lumea televiziunii. Dominic McLaughlin se găsește în distribuția viitorului serial „Gifted” de pe BBC, în timp ce Arabella Stanton a jucat-o pe Matilda în reprezentațiile musical-ului „Matilda” de pe West End. Spre deosebire de McLaughlin și Stanton, Alastair Stout nu are în portofoliul actoricesc decât o scurtă apariție într-o reclamă la brand-ul de cartofi Albert Bartlett.
Pentru că universul „Harry Potter” este cu adevărat legendar, presiunea de a găsi cei mai potriviți actori pentru Harry, Ron și Hermione a fost mare. Peste 30.000 de actori au dat audiții pentru rolurile principale, de la deschiderea castingului, din toamna anului trecut.
Procesul de a găsi trio-ul magic a durat luni întregi. Directoarea de casting, Lucy Bevan, a deschis invitația copiilor cu vârste cuprinse între 9 și 11 ani, cu locuința în Marea Britanie și Irlanda. Castingul s-a dorit a fi inclusiv și divers, fără a ține cont de etnie, sex, dizabilitate, rasă, orientare sexuală și identitate de gen. Una dintre probele pentru audiții a fost ca participanții să trimită două videoclipuri, în unul interpretând o povestire scurtă sau o poezie, iar în al doilea spunând câte ceva despre ei înșiși, precum și despre un membru al familiei, un prieten sau un animal de companie de care sunt deosebit de apropiați.
„După o căutare extraordinară condusă de directoarele de casting Lucy Bevan și Emily Brockmann, suntem încântați să anunțăm că i-am găsit pe Harry, Hermione și Ron. Este o plăcere să observi talentul acestor trei actori speciali și abia așteptăm ca lumea să fie martoră la magia lor împreună pe ecran. Am dori să le mulțumim tuturor zecilor de mii de copii care au dat audiții. A fost o adevărată plăcere să descoperim multitudinea de tinere talente”, au declarat producătorul Francesca Gardiner și producătorul și regizorul Mark Mylod.
Alte confirmări în ceea ce privește distribuția serialului sunt: John Lithgow în rolul lui Albus Dumbledore, Janet McTeer drept Minerva McGonagall, Paapa Essiedu ca Severus Snape, Nick Frost în rolul lui Rubeus Hagrid, Luke Thallon este Quirinus Quirrell și Paul Whitehouse îl joacă pe Argus Filch.
Seria „Harry Potter” este scrisă și produsă executiv de Francesca Gardiner (Succession), care este și showrunner, în timp ce Mark Mylod va regiza mai multe episoade. Autoarea cărților „Harry Potter”, J.K. Rowling, este producător executiv și consultant creativ.
Sursa: infomusic.ro