MIRA – Zi Merci (Oficial Video)

Mira a lansat o nouă piesă de dragoste, intitulată ”Zi Merci”. Single-ul ajunge la public împreună cu un videoclip în regia lui Kobzzon.

Mira a dezvăluit o nouă piesă de pe albumul ei de debut. Intitulată „Zi Merci”, melodia merge pe linia pieselor de dragoste pe care artista le-a lansat în ultimele luni. Noul single este compus de Florian Rus împreună cu Mira, Șerban Cazan și Roland Kiss.

„Cu acest clip al single-ului „Zi Merci” închei albumul „MiraDivina”. Piesa aceasta vorbește despre lupta din relație pe care o duc doi oameni care se iubesc foarte mult. Este cumva și o notă de amuzament în text pe care sper să o recunoască oamenii. Am scris-o împreună cu Florian Rus și Roland Kiss într-o sesiune când le povesteam că iubirea trece prin mai multe faze”, povestește artista.

Primul album al artistei, „MiraDivina”, a fost lansat în luna martie. Discul conține 8 piese ce comprimă povești pe care Mira le-a trăit.

„O să descoperiți mai multe stiluri de interpretare ale pieselor. Toate poveștile de pe acest material discografic mă reprezintă, le-am trăit vers cu vers și sunt scrise din experiențele de viață, atât ale mele, cât și ale oamenilor alături de care am lucrat”, povestește MIRA.

MIRA este una dintre cele mai îndrăgite voci feminine ale industriei muzicale din România. Compune, cântă la chitară și pian, iar în această perioadă lucrează la primul său album din carieră. Printre cele mai de succes piese ale artistei se numără „Cum de te las㔄Ce-o fi o fi” (alături de Vescan), „Fete din Balcani” (alături de Corina și Skizzo Skillz), „Vina”„Uit de tine”„Inimă nebună”, dar și „Maracas” (alături de Lino) și „Străzile din București” (împreună cu Florian Rus). De-a lungul timpului, single-urile lansate de MIRA au cucerit topurile muzicale și inimile fanilor și au adunat sute de milioane de vizualizări pe YouTube.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

sursa: infomusic.ro