Otilia – Lerolei

Otilia lansează „Lerolei”, o piesă care transmite o poveste de dragoste plină de pasiune și dorință. Melodia este însoțită de un videoclip pe care te invităm să-l urmărești în articol.

Ca toate piesele artistei, „Lerolei” spune o poveste înconjurată de ritmuri care te invită la dans. De asemenea, versurile piesei sunt concepute astfel încât tu, ca ascultător, să te poți regăsi în ele. O plimbare printr-o relație în care iubirea și dorința se contopesc incontrolabil, piesa Otiliei reușește să aducă acea căldură de care avem nevoie acum, când intrăm într-un sezon caracterizat de schimbări.

Otilia este genul de artistă care reușește să combine poveștile cu ritmurile vibrante care schimbă retorica zilei și care transmit, astfel, multă energie pozitivă. Prin urmare, noua piesă a artistei nu avea cum să fie altfel și respectă această rețetă cu care ne-a obișnuit.

„Cred că <<Lerolei>> este ca o alinare și sper să își găsească loc în casele voastre. Îmi place povestea pe care o transmite, pentru că vorbește de genul acela de pasiune pe care îl vezi în filme, cât și energia ei, care transmite un vibe latino, pe care îl consider deja o semnătură a mea. Sper să vă placă și să dansați pe piesa asta alături de o persoană specială”, a povestit Otilia.

Otilia este o cântăreață apreciată, piesele ei ajungând rapid în topuri importante din Turcia, Grecia, Bulgaria, Cipru și Rusia. Otilia este o artistă completă, cu sute de mii de urmăritori pe social media și peste 1 milion de ascultători, lunar, pe Spotify, datorită pieselor sale vibrante și senzuale.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

sursa: infomusic.ro