Scorpions va susține un concert la Chișinău în toamna lui 2025

Scorpions aniversează 60 de ani de activitate și o face alături de fanii săi, printr-un turneu european. Trupa va face o oprire și în Republica Moldova, cu un concert la Stadionul Zimbru din Chișinău. Găsești mai multe detalii în articol.

Scorpions promite un show electrizant pe 9 septembrie la Stadionul Zimbru din Chișinău. După 15 ani de la ultimul lor concert în capitala Republicii Moldova, germanii vor readuce live piese precum „Wind of Change”, „Still Loving You”, „Rock You Like a Hurricane” și multe altele.

Scorpions este una dintre cele mai emblematice trupe rock, cu o carieră impresionantă de șase decenii. Originară din Germania, formația a avut un impact major asupra scenei hard rock și heavy metal internaționale, fiind recunoscută atât pentru energia concertelor, cât și pentru baladele sale inconfundabile.

Aflată pe scenă de la mijlocul anilor ’60, Scorpions a influențat generații întregi de artiști. Giganți ai muzicii rock și heavy metal precum Guns N’ Roses, Metallica, Megadeth, Def Lepard, Testament sau Helloween au declarat în repetate rânduri faptul că Scorpions și-a pus amprenta asupra muzicii lor.

Formația a lansat 19 albume de studio, dar este cunoscută în special pentru hit-uri ca „Wind of Change”, poate cea mai cunoscută piesă a lor, scrisă în contextul prăbușirii Zidului Berlinului, „Still Loving You”, „Rock You Like a Hurricane”, „Send Me an Angel”, „No One Like You”, „Big City Nights” sau „Holiday”.

În 2022, Scorpions a lansat albumul „Rock Believer”, produs în stilul clasic al trupei. Cu această ocazie, trupa a pornit într-un turneu de promovare a materialului și a susținut un concert la Romexpo, pe 28 iunie 2023.

Prețuri bilete concert Scorpions 2025 la Chișinău

  • Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.

Sursa: infomusic.ro