După secole de zvonuri și speculații, arheologii din Peru au confirmat în sfârşit existenţa unui imens sistem de tuneluri subterane sub oraşul peruvian Cuzco.
Construit de vechii incași, labirintul – sau Chincana – porneşte din Templul Soarelui şi se întinde pe mai mult de un kilometru spre o fortăreață de la marginea orașului, scrie IFL Science.
Descoperirea a fost anunțată în cadrul unei conferințe de presă, în cadrul căreia cercetătorii au explicat cum au găsit pasajele subterane. Totul s-a întâmplat în trei etape: prima a constat în studierea textelor istorice din secolele XVI-XVIII, în căutarea unor referiri la Chincana şi la locul unde se află aceasta. Iar printre cele mai edificatoare relatări s-a dovedit a fi cea scrisă de un iezuit spaniol anonim în 1594, care a explicat că tunelul principal trece pe sub casele episcopale din spatele catedralei din Cuzco. Acelaşi text indica faptul că pasajul începea la Templul Soarelui – sau Coricancha – şi se termina la cetatea Sacsahuaman, la aproximativ 1,75 kilometri distanţă.
În prezent o destinație turistică populară şi un punct de plecare pentru drumeţiile către Machu Picchu, Cuzco a fost capitala puternicului Imperiu Inca în secolul al XV-lea, înainte de a fi cucerit de spanioli. Investigațiile anterioare au sugerat prezența unei reţele subterane de tuneluri construite de incași, dar până acum aceasta nu fusese localizată.
Sursa: spotmedia.ro