AMNA feat. Emilian – Stelele

Toamna aceasta, AMNA aduce publicului „Stelele”, o piesă emoționantă pe care o lansează alături de Emilian. Melodia este acompaniată de un videoclip disponibil în articol.

Compusă de cei doi artiști alături de Șerban Cazan și Gabriel Stănoiu în studiourile HaHaHa Production, „Stelele” este o piesă aparte cu un mesaj deosebit ce va ajunge la inimile ascultătorilor. Protagoniști în propriul clip, AMNA și Emilian dezvăluie prin muzică și imagini o metaforă a iubirii și a pasiunii.

„Dragostea este cea mai puternică forță din Univers, iar piesa asta pune în versuri și muzică tot ce însumează ea. Atunci când am intrat în studio, nu ne gândeam vreo secundă că piesa aceasta va lua această formă și stare, pur și simplu așa a ieșit. Suntem foarte fericiți de conexiunea și chimia muzicală pe care o avem și sper ca <<Stelele>> să ajungă în sufletul vostru. Nu este nimic mai frumos pe Pământ decât să iubești și să fii iubit, iar muzica amplifică această stare”, a spus AMNA.

Emilian a adăugat:

„Iubirea e unul dintre cele mai frumoase lucruri din viață. Mă bucur nespus de mult să colaborez cu AMNA pe o piesă care este despre iubire. E piesa pe care o asculți când ești îndrăgostit și îți amplifică starea. E piesa pe care o asculți când vrei să îți găsești pe cineva și vrei să simți sentimentul ăla. E piesa aia pe care o asculți când suferi și-ți aduce aminte că va fi bine. Iubirea-i cel mai frumos lucru”.

AMNA a cucerit publicul cu hituri precum „Tell me why”, „În oglindă” (feat. Robert Toma), „Banii”, „Nu poți să mă uiți” și „Arme” (feat. What’s UP), care au reușit să strângă sute de milioane de vizualizări pe YouTube și să ajungă în topurile radiourilor din România. Printre cele mai recente colaborări ale artistei se numără „Cealaltă ea” (alături de Dorian Popa), „Cine pe cine” (alături de Robert Toma) și „Sper s-o iubești” (alături de Liviu Teodorescu).

După „Una”, piesă de succes pe care a interpretat-o alături de Connect-R, Emilian a lansat „Gura ta”, unul dintre cele mai populare single-uri de pe TikTok. Cea mai recentă colaborare a sa este cu Shift pentru „90 60 90”, o piesă flirty, cu un refren pe care nu te poți abține să nu dansezi.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

sursa: infomusic.ro