Dan Bălan și Irina Rimes au făcut senzație la Sala Palatului din București, în cadrul concertului „Sufrageria Irinei”.
Pentru prima dată în 13 ani, Dan Bălan a urcat pe scenă în capitală, surprinzând plăcut publicul prezent. Momentul a fost o adevărată încântare pentru fanii ambilor artiști și a luat cu asalt rețelele de socializare.
Irina Rimes și-a ținut admiratorii în suspans până în ultimul moment, dezvăluindu-le surpriza serii: Dan Bălan. Cei doi au prezentat în premieră o colaborare, piesa „Ultima noapte”, care a stârnit reacții extrem de pozitive în rândul audienței. Lansarea oficială a melodiei este programată pentru 22 martie. „Ultima noapte” este o baladă sensibilă, cu două voci unice, o colaborare ce promite să devină hit.
Revenirea lui Dan Bălan pe scena din București a fost așteptată cu nerăbdare de către fani. Artistul nu s-a mai întâlnit cu publicul său din România de mai bine de un deceniu, iar momentul a fost pe măsură. Recent, el a lansat varianta oficială a piesei „Oriunde ai fi” alături de un videoclip cu imagini din 1995, pe când artistul avea doar 15 ani și compunea primele versuri ale melodiei.
Concertul „Sufrageria Irinei” va beneficia de un turneu național, cu opriri în mai multe orașe precum Cluj, Arad, Craiova, Iași, Bacău, Galați și Constanța cu cele mai iubite piese ale artistei.
Sursa: infomusic.ro