F.Charm feat. Eneli – Azi l-am omorât pe diavol

F.Charm colaborează cu Eneli și lansează „Azi l-am omorât pe diavol”, o piesă cu versuri în spaniolă și română. Melodia este acompaniată de un videoclip ce pune în imagini mesajul versurilor.

https://www.youtube.com/watch?v=A_dO-IBAAT8

F.Charm livrează o nouă piesă cu un mesaj puternic. „Azi l-am omorât pe diavol” descrie metaforic o crimă a lăcomiei, geloziei și mândriei, acei „diavoli” care își găsesc sălaș în mințile noastre. Melodia a fost compusă de F.Charm și Eneli, iar videoclipul se bucură de un concept gândit de F.Charm și Florin Nedelcu.

F.Charm, pe numele real Bogdan Vlăsceanu, a intrat pentru prima oară într-un studio la vârsta de 13 ani (1994), la îndemnul lui Drops și 1Q Sapro (Morometzii). În 1999 a format alături de Ais trupa Bisnizz, la scurtă vreme fiind lansat primul său material discografic, „Tot ce vreau”, LP produs de Cheloo (Parazitii). Urmează albumele „Cărari pe lună” (2000) și „Album tare de tot” (2002), alături de Drops (ex Morometzii).

Începând cu anul 2004, a început să producă piese pentru el, dar și pentru alți artiști, precum Delia („Dale”, „Wella, Wella”, „Africana”, „Doi în 1”, „Ia-mă de mână”), Lora („Find Me”, „Come along”), Matteo („Andale”).

Artist, compozitor sau producător, F. Charm reușește cu fiecare piesă lansată să cucereasca publicul cu beaturi inedite, având în repertoriu melodii apreciate de public precum „30 de grade” (feat Ligia), „Nu iese fum fara foc” (feat Caitlyn), „Mama” (feat Elena Gheorghe), „Cod roșu” etc.

Eneli este una dintre artistele din România care a cucerit topurile internaționale. Printre piesele care au depășit granițele tării se numără „Tell Me Who” și „Back To Me” în colaborare cu Vanotek, „Save Me” alături de producătorul turc Mahmut Orhan, dar și hit-ul „Mhm Mhm” împreună cu Manuel Riva, piesă care a urcat până pe locul 3 în topul Breakout Billboard Club din Statele Unite și a fost nominalizată în 2016 la MTV Europe Music Awards, la categoria „Best Romanian Act”.

Eneli este cunoscută și pentru talentul său în materie de compoziție, artista colaborând cu numeroși artiști. A studiat Comunicare și Relații Publice la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și și-a dus pasiunea pentru muzică la alt nivel cu studiile de Songwriting/ Compoziție muzicală în Londra, la The Institute of Contemporary Music Performance, în cadrul unui program de master.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

sursa: infomusic.ro