Vama pune emoția în scenă și lansează ”Îmi pare rău”. Repetând fără oprire un singur vers și alăturând imagini ce conturează sensuri diferite, formația merge până în adâncul cuvintelor rostite.
„Este cântecul care a rămas suspendat când a venit pandemia. Cred că e unul dintre puținele, dacă nu chiar singurul, cel puțin din ultimii ani, cu un singur vers.(…) Mulțumim Iustin Șerpănelu și întreaga echipă care ne-a ajutat să facem un super videoclip. Noi așa considerăm, că și clipul și piesa de-abia s-au întâlnit împreună să facă un pachet. Adică ele nu mai pot una fără alta. (…) Nu ne așteptăm ca clipul să fie considerat comercial, dar mizăm pe forța voastră de a distribui muzica noastră, care acum există și pe rețelele de streaming”, a detaliat Tudor Chirilă într-un live pe Facebook.
Într-o altă postare, de pe Instagram, artistul mărturisea că acest „Îmi pare rău”, repetat obsesiv pe parcursul piesei, a căpătat, pentru el, noi semnificații.
„Mă obsedează, bănuiesc, ideea paradisului pierdut și ulterior sentimentul ăsta de rătăcire prin viață, căutând ceea ce știi că nu vei mai găsi niciodată. Tot căutând…Cu toate astea cântecul nostru nu e despre asta. Doar că mintea-mi joacă feste și „Îmi pare rău” este despre mult mai multe lucruri.”
Piesa „Îmi pare rău” este compusă de formație și produsă de Matt Lawrence și Eddie Birco. Singurul vers al piesei a fost scris de Tudor, tot el având ideea scenariului pentru clipul regizat și montat de Iustin Șurpănelu. Personajele vârstnice din clip sunt interpretate de Petre Moraru și Nelu Serghei, în rolurile copiilor fiind Anghel Filip Marinescu și Ilie Bratianu.
Vama a fost fondată de Tudor Chirilă și Eugen Caminschi, care au decis în 2006, după 10 ani de activitate alături de Vama Veche, să se reinventeze și să ducă mai departe ideea de spirit mereu tânăr. Trupa are la activ trei albume, cel mai recent fiind „Better” (2017). Materialul discografic este rezultatul colaborării dintre Vama și producătorul muzical englez James Lewis.