Vama ne propune două spițuri și-o chitară odată cu lansarea noului single – „Vara Pe Repeat”. Melodia este acompaniată de un videoclip disponibil în articol.
Compusă de trupa Vama, pe versuri scrise de Tudor Chirilă, „Vara Pe Repeat” vorbește despre distracție, fericire și iubire. Este fundalul muzical perfect pentru serile călduroase de vară, pentru o atmosferă optimistă alături de prieteni sau pentru momente drăgăstoase cu persoana iubită.
„Vara Pe Repeat” este lansată alături de un videoclip filmat la Linea/Closer to the Moon. Protagoniști sunt membrii trupei Vama care cântă și se distrează, punând în imagini fix mesajul piesei.
Vama a fost fondată de Tudor Chirilă și Eugen Caminschi, care au decis în 2006, după 10 ani de activitate alături de Vama Veche, să se reinventeze și să ducă mai departe ideea de spirit mereu tânăr. Trupa are la activ trei albume, cel mai recent fiind „Better” (2017). Materialul discografic este rezultatul colaborării dintre Vama și producătorul muzical englez James Lewis.
Recent, Vama l-a învins pe Killa Fonic în competiția Red Bull SoundClash, iar luna aceasta, pe 29 iulie, va susține tradiționalul concert de la Arenele Romane.
sursa: infomusic.ro