Iubirea este prezentată de Andreea Bălan cu multă candoare în noul videoclip ”Poveste de toamnă”. Artista ne amintește că indiferent în ce stadiu al iubirii ne-am afla, acest sentiment ne luminează viețile, momentele triste fiind simple etape în drumul către descoperirea unei noi forme de dragoste.
Compusă de Ionuț Bacula (Papu) și Vlad Manolache, „Poveste de toamnă” este o piesă despre noi începuturi, dar și despre curajul de a depăși momentele dificile. Videoclipul regizat de Kobzzon subliniază prin imagini o „poveste de toamnă” pusă pe note muzicale într-un decor arămiu, plin de romantism.
„Dragilor, în prag de toamnă, pun în scenă o nouă poveste muzicală în care iubirea, blândețea și magia își dau întâlnire în același loc. „Poveste de toamnă” este aici pentru voi și redă în versuri iubirea, în diferite forme și în fiecare stadiu al său, începută sau ajunsă la final. Odată ce cunoști dragostea, o poți recunoaște oriunde. Îți luminează chipul, îți sclipesc ochii și îți oferă cel mai sincer și frumos zâmbet, iar când apare, îți schimbă lumea”, a declarat Andreea Bălan.
Andreea Bălan: „Este o melodie din suflet pentru suflete”
În noul videoclip, Andreea Bălan apare alături de fetițele ei, Ella și Clara.
„Este o melodie din suflet pentru suflete cu multă emoție și povești de viață și sunt fericită că este primul videoclip muzical în care apar pentru prima oară Ella și Clara. S-au simțit foarte bine la filmări, s-au jucat și fericirea lor îmi dă aripi să fac lucruri frumoase pentru public”, povestește Andreea Bălan.
Andreea Bălan este cunoscută pentru show-urile sale inedite, precum „Lecția de dans”, „Bunny Show” și „Fantezia Show”, unde îmbină cu succes muzica și dansul și oferă publicului o experiență vizuală coregrafică cu un maraton de emoții, pasiune și distracție, prezentate în diferite povești conceptuale.
sursa: infomusic.ro