Bucuria sărbătorilor de iarnă este captată de Trupa Feelings și Nicole Cherry într-o piesă ce emană optimism – „Împreună de Crăciun”. Melodia ne reamintește să apreciem lucrurile frumoase din viața noastră.
Anul 2020 a fost unul atipic, plin de încercări, iar Nicole Cherry și Trupa Feelings și-au propus să aducă fericirea sărbătorilor în casele tuturor cu o piesă optimistă – „Împreună de Crăciun”. Acesta este primul colind pe care Nicole Cherry îl lansează.
Trupa Feelings: „Lucrurile frumoase vin atunci când te aștepți mai puțin”
„Anul 2020 a fost atipic și greu pentru noi, dar a venit și cu lucruri bune. Ne-a dăruit mai mult timp pe care am putut să-l petrecem alături de cei dragi, dar și în studio. Așa a luat naștere colindul „Împreună de Crăciun”. Inițial, piesa a fost concepută ca single, fără a ne gândi la o posibilă colaborare cu un alt artist.
Eram în studio, ascultam piesa, ne plăcea mult, dar simțeam că lipsește ceva. Ne-a luat puțin timp până când am identificat că era vorba de energia feminină.
Prima care ne-a venit în minte a fost Nicole, pentru că o cunoaștem și în afara scenei și știm că emană o energie pozitivă, că e un munte de talent, iar vocea ei se armonizează perfect cu a lui Răzvan (solistul trupei).
Acum, făcând o retrospectivă, ne dăm seama că totul s-a derulat pe repede înainte și da, lucrurile frumoase vin atunci când te aștepți mai puțin. I-am trimis un demo lui Nicole, ea ne-a spus că-i place și că rezonează cu mesajul piesei, iar în câteva zile colindul era gata înregistrat”, declară baieții din Trupa Feelings despre piesă și colaborarea cu Nicole Cherry.
Muzica și versurile aparțin lui Răzvan Răducă, Siviu Păduraru și Mălinei Avasiloaie, iar mix & masterul este facut tot de Silviu Părduraru. Videoclipul este regizat de Ionuț Trandafir.
Trupa Feelings: „Nu uitați că fericirea nu se calculează în lucrurile materiale, ci în zâmbete și în clipele petrecute alături de cei dragi!”
„La filmările videoclipului a fost pur și simplu nebunie. Ne-am întors în timp cu toții și am simțit spiritul Crăciunului ca atunci când eram copii. Am râs zgomotos, am dansat, am cântat, ne-am bucurat de tot ce ni se întâmplă. „Împreună de Crăciun” nu e doar un colind, e o piesă care te face să reflectezi asupra unor aspecte ale vieții, iar după ce asculți versurile iți dai seama că ești mult mai fericit decât credeai.
A fost un an greu pentru toți, oamenii au nevoie de puțină magie în zâmbete, de optimism. Asta sperăm noi să facem, să aducem o stare de bine în casele tuturor, să dăruim din energia noastră.
Crăciun fericit tuturor, oriunde v-ați afla. Nu uitați că fericirea nu se calculează în lucrurile materiale, ci în zâmbete și în clipele petrecute alături de cei dragi!”, adauga Trupa Feelings.
„Noi suntem Feelings, o gașcă nebună de 7 băieți cu care există șanse mari să te fi întâlnit la vreo petrecere, aniversare, nuntă sau la un concert. Străbatem țara în lung și în lat de peste 18 ani și bucurăm publicul atât cu piesele proprii („Hello” și „Stai în drum”), cât și cu cover-uri. ” – asa se descriu băieții din trupă.
Nicole Cherry a început să cânte de la vârsta de 10 ani. Încă din acea perioada, tânăra artistă cucerea prin interpretare și atitudine scenele marilor festivaluri de muzică. Vocea ei s-a făcut auzită și ascultată și la radio, unde realizatorii unui matinal au numit-o „Adele de România”.
După șapte ani de carieră și hituri cu zeci de milioane de vizualizări pe YouTube, Nicole Cherry este una dintre cele mai apreciate artiste din România. Din repertoriul său fac parte piese de succes precum „Cuvintele tale”, „Uneori”, „Ceasul” și „Dansează Amândoi„.
sursa: infomusic.ro